Întrebări frecvente

Există limitări la cum pot folosi sigla Hour of Code sau numele?

Hour of Code este o marcă înregistrată. Nu dorim să împiedicăm utilizarea acesteia, însă dorim să ne asigurăm că folosirea ei respectă politicile noastre. Vă rugăm să consultați aceste reguli de utilizare sau să contactați marketing@code.org pentru orice întrebări.

Ce reprezintă Hour of Code?

Hour of Code a început sub forma unei introduceri de o oră în informatică, creată pentru a face programarea mai accesibilă, a arăta că oricine poate învăța bazele acesteia și pentru a încuraja participarea în acest domeniu. De atunci, această inițiativă a devenit un efort global de a celebra informatica, pornind de la activități de programare de o oră și extinzându-se la diverse inițiative comunitare. Descoperiți tutorialele și activitățile.

Când se desfășoară Hour of Code?

„Hour of Code” are loc în fiecare an în timpul Săptămânii Educației despre Informatică. Săptămâna Educației despre Informatică 2024 va fi 9-15 decembrie, dar poți organiza un eveniment Hour of Code pe tot parcursul anului. Săptămâna Educației despre Informatică se desfășoară anual în onoarea zilei de naștere a pionierului în domeniul calculatoarelor, amiralul Grace Murray Hopper (9 decembrie 1906).

De ce tehnologia computerelor si programare?

Informatica este o materie fundamentală și are un impact semnificativ asupra viitorului elevilor. Un studiu recent a arătat că participarea la educația în informatică duce la creșterea veniturilor pentru toți elevii, cu efecte și mai mari pentru grupurile subreprezentate istoric. Începând de mici, elevii își vor construi o bază solidă pentru succes în orice carieră a secolului 21.

Cum particip la Hour of Code?

Începe planificarea aici consultând ghidul nostru. Poți organiza un eveniment Hour of Code la școala ta sau în comunitatea ta — de exemplu, într-un club extracurricular, o organizație non-profit sau la locul de muncă.

Cine este în spatele Hour of Code?

Hour of Code este organizat de Code.org, împreună cu o coaliție fără precedent de parteneri care s-au unit pentru a susține această inițiativă, precum: Microsoft, Apple, Amazon, Boys and Girls Clubs of America și College Board.

Nu ştiu nimic despre programare. Pot să organizez un eveniment?

Da! Activitățile Hour of Code pot fi parcurse individual. Tot ce trebuie să faci este să încerci tutorialele noastre actuale, să-l alegi pe cel dorit și să stabilești o oră. Avem activități pentru toate vârstele și nivelurile de experiență, începând chiar de la grădiniță. Începe să îți planifici evenimentul citind ghidul nostru.

Ce dispozitive ar trebui să utilizez pentru elevii mei?

Tutorialele Code.org funcționează pe toate dispozitivele și browserele. Poți găsi mai multe informații despre cerințele tehnice ale tutorialelor Code.org aici. Cerințele tehnice pentru tutorialele non-Code.org pot fi găsite pe hourofcode.com/learn în descrierea specifică fiecărui tutorial. Nu uita că oferim și activități fără tehnologie dacă școala ta nu poate găzdui tutorialele!

Am nevoie de calculator pentru fiecare participant?

Nu. Avem tutoriale Hour of Code care funcționează pe calculatoare, telefoane mobile, tablete și chiar unele care nu necesită deloc un computer! Te poți alătura oriunde te afli, cu orice ai la îndemână.

Iată câteva opțiuni:

  • Lucrați în perechi. Cercetările demonstrează faptul că elevii învață mai bine programând împreună, împărțind un calculator și lucrând în echipă. Încurajează-ți elevii să colaboreze.
  • Proiectează ecranul. Dacă ai un proiector și un ecran conectate la un computer cu acces la internet, întregul grup poate participa la lecția Hour of Code. Urmăriți împreună secțiunile video și luați pe rând rezolvarea puzzle-urilor sau răspunsul la întrebări.
  • Optează pentru activități fără tehnologie. Oferim tutoriale care nu necesită deloc un computer.
Elevii trebuie sa se inregistreze folosind un cont?

Nu. Elevii nu trebuie să se înscrie sau să se autentifice pentru a încerca Hour of Code. Majoritatea cursurilor necesită crearea unui cont pentru a salva progresul elevilor. De asemenea, înscrierea la Hour of Code NU creează automat un cont Code Studio. Dacă dorești să creezi conturi pentru elevii tăi, te rugăm să urmezi aceste instrucțiuni.

Unde pot printa certificate pentru elevii mei?

Accesați pagina certificatelor de unde puteți imprima din timp certificate pentru întreaga clasă.

Cum numeri Orele de Programare?

Nu putem număra ID-urile elevilor atunci când urmărim participarea la Hour of Code. De ce? Pentru că nu dorim să impunem „autentificare/înregistrare” înainte ca un elev sau o clasă să încerce să învețe pentru prima dată, și de asemenea, pentru că există multe activități pe care nu le putem urmări online. Luăm anumite măsuri pentru a reduce numărătoarea dublă, dar fără o cerere de autentificare, acest lucru nu poate funcționa perfect. În același timp, există MULTE activități ale elevilor în cadrul Hour of Code care nu sunt urmărite deloc. De exemplu: (1) elevii care folosesc o aplicație mobilă sau de tabletă pentru a încerca Hour of Code nu sunt de obicei numărați (2) elevii care împart un ecran pentru programare în pereche sau în grup pot fi numărați ca un singur participant (3) elevii care participă la o activitate fără tehnologie (unplugged) în clasă nu pot fi numărați online (4) profesorii care își creează propriile activități Hour of Code. Ca urmare, există atât subestimări, cât și dublări în numărătoare, astfel că nu considerăm că indicatorul Hour of Code măsoară exact utilizarea. Totuși, oferă o estimare corectă și arată că zeci de milioane de elevi au participat.

Cât de mult poate cineva învăța într-o oră?

Scopul Hour of Code”nu este să învețe pe cineva să devină un expert în informatică într-o oră. O oră este suficientă doar pentru a arăta că informatica este distractivă, creativă și accesibilă la orice vârstă și pentru toți elevii, indiferent de experiență. Milioane de profesori și elevi participanți au decis să meargă dincolo de o oră—să învețe pentru o zi întreagă, o săptămână sau chiar mai mult, iar mulți elevi au decis să se înscrie la un curs de informatică (sau să urmeze o specializare în facultate) ca rezultat.

Pe lângă elevi, un alt „învățăcel” este educatorul care câștigă după o oră încrederea că poate preda informatică, chiar dacă nu are o diplomă universitară în acest domeniu. Zeci de mii de profesori decid să aprofundeze informatica, participând fie la formare profesională, fie la cursuri online suplimentare, sau la ambele. Și acest lucru se aplică și administratorilor școlii, care realizează că informatica este ceea ce își doresc elevii lor și că profesorii lor sunt capabili să o predea.

Mai presus de toate, ceea ce toți participanții pot învăța într-o oră este că oricine poate învăța informatica!

Cum continui să învăț după Hour of Code?

Oricine poate organiza un eveniment Hour of Code oricând. Tutorialele rămân accesibile pe tot parcursul anului. Toate tutorialele și curriculum-ul nostru vor fi disponibile permanent pe site. Te rugăm să vizitezi pagina noastră cu resurse și ghidurile noastre pentru organizarea evenimentelor pentru a te ajuta să faci evenimentul tău Hour of Code un succes.

Am găsit un bug într-o activitate Hour of Code! Ce ar trebui să fac?

Oh, nu! Dacă ai întâlnit o eroare într-o activitate Hour of Code, verifică mai întâi URL-ul activității pe care te afli. Dacă URL-ul începe cu studio.code.org, echipa de suport Code.org te poate ajuta! Fă clic pe pictograma cu semnul întrebării din colțul din dreapta sus a ecranului, iar apoi selectează „Raportează o problemă” din meniu.

Dacă URL-ul nu începe cu studio.code.org, probabil că lucrezi o activitate de la o altă companie și va trebui să contactezi echipa de suport a acesteia pentru asistență suplimentară.

Cum pot participa la Hour of Code folosind un cititor de ecran?

Pagina de activități Hour of Code include un filtru pentru activități compatibile cu cititoarele de ecran.

Dacă folosești un cititor de ecran, tutorialul Quorum pentru începători sau tutorialul Quorum pentru elevi experimentați sunt locuri excelente pentru a începe o activitate Hour of Code. Quorum a început ca un limbaj interpretat, proiectat inițial pentru a fi accesibil prin cititoarele de ecran. A devenit un limbaj de programare de uz general, conceput pentru orice utilizator. Și, dacă dorești să mergi mai departe de Hour of Code, echipa Quorum are instrumente și materiale suplimentare.

Dacă folosești un cititor de ecran și ești interesat de robotică, încearcă activitatea Dash Joins a Dance Circle (pentru grădiniță până la clasa a 5-a) sau activitatea Dash Joins a Dance Circle with Functions (pentru clasele 6-8) creată de Lauren Milne.

Pentru învățământul primar

Pentru clasele 6-8

Ce tutoriale pot fi realizate fără sunet?

Toate tutorialele Code.org pot fi folosite atât cu sunet, cât și fără. Toate videoclipurile au subtitrări.

Ce tutoriale sunt disponibile pentru elevii cu deficiențe de auz?

Toate tutorialele Code.org sunt concepute pentru a fi folosite cu sau fără sunet. Toate videoclipurile au subtitrări. Unii elevi pot beneficia, de asemenea, de căști setate la un volum mai mare.

Ce tutoriale sunt disponibile pentru elevii nevăzători sau cu deficiențe de vedere?

Pentru elevii care folosesc un cititor de ecran, tutorialul Quorum pentru începători sau tutorialul Quorum pentru elevi experimentați sunt un bun început. Quorum a început ca un limbaj interpretat, conceput pentru a fi accesibil utilizatorilor de cititoare de ecran. În cele din urmă, a devenit un limbaj de programare de uz general, destinat oricărui utilizator. Poți folosi aceste tutoriale Hour of Code cu întreaga ta clasă. Și, dacă dorești să mergi mai presus de Hour of Code, echipa Quorum oferă instrumente și resurse suplimentare.

Dacă elevul tău utilizează alte forme de sprijin în orele de informatică, le poți folosi și pentru Hour of Code. Acestea pot include monitoare mai mari, mărirea ecranului prin software, setări de contrast ridicat în sistemul de operare, control vocal și altele.

Cum pot ajuta elevii cu diferite necesități de învățare?

Oricine poate încerca un Hour of Code în cadrul Săptămânii Educației despre Informatică. Adesea, elevii cu autism, ADHD sau alte diferențe de învățare își descoperă pasiunea pentru programare. Încurajează toți elevii din clasa ta să încerce! Când organizezi această activitate în clasa ta, recompensează mai degrabă participarea, decât finalizarea activității. Poți oferi fiecărui elev [o diplomă]https://studio.code.org/congrats) indiferent de câte puzzle-uri sau provocări a reușit să termine în timpul orei. Programarea în perechi de câte doi elevi este o altă modalitate excelentă de a-i învăța pe copii să colaboreze și să lucreze împreună pentru a rezolva probleme.

Cum poate compania mea să se implice în Hour of Code?

Una dintre cele mai satisfăcătoare modalități de a te implica în Hour of Code este prin a te înscrie ca voluntar pentru a preda într-o clasă, fie fizic, fie online. Cel mai important, nu trebuie să ai experiență tehnică pentru a face acest lucru. Poți oferi o experiență valoroasă elevilor împărtășindu-le propria ta experiență profesională și modul în care informatica sau tehnologia a influențat cariera ta.

Hour of Code nu este doar pentru cursanții din clasele K-12, dar si pentru cursanții de toate vârstele și din toate nivelurile de aptitudini. Conctează-te cu echipa de emenimente a societății tale pentru a găzdui un eveniment Hour of Code pentru toți salariații.

Cum pot face demnitarii să se implice?

Invitarea unui oficial ales la evenimentul tău Hour of Code îi va arăta reprezentantului tău impactul și necesitatea educației în informatică, iar elevii tăi vor fi inspirați de un model de urmat din guvern.

Creează o agendă specifică pentru ziua respectivă și asigură-te că toți participanții (profesori, elevi, administratori, demnitari și personalul acestora) sunt informate despre ce se întâmplă și când. Lucruri de luat în considerare:

  • Ce vor face participanții în fiecare etapă a evenimentului?
  • Demnitarul va sta cu un singur elev sau se va roti între mai mulți elevi în timpul evenimentului? (Ar fi bine să coordonezi acest aspect din timp cu asistentul demnitarului.)
  • Demnitarul se va adresa elevilor în grup?
  • Include flexibilitate în program. Ce faci dacă demnitarul întârzie? Ce faci dacă unii elevi termină activitatea înaintea celorlalți?

Află cine este responsabil cu invitațiile mass-media. Poate fi școala, sectorul, biroul personal al demnitarului, sau o combinație. Asigură obținerea avizelor de mass-media pentru toți elevii, conform legilor locale.

  • Adult/General (DocuSign - trimite link către semnatar)
  • Adult/General (Descărcați și printați)
  • Minor (DocuSign - trimite link către semnatar)
  • Minor (Descărcați și printați)
Cum pot deveni voluntar pentru a sprijini Hour of Code?

Una dintre cele mai satisfăcătoare modalități de a te implica în Hour of Code este prin a te înscrie ca voluntar pentru a preda într-o clasă, fie fizic, fie online. Cel mai important, nu trebuie să ai experiență tehnică pentru a face acest lucru. Poți oferi o experiență valoroasă elevilor împărtășindu-le propria ta experiență profesională și modul în care informatica sau tehnologia a influențat cariera ta.